Ai 3 încercări!

Mi-am luat o vacanță. Ceva modest, nimic extravagant. O pensiune la margine de oraș. Am mai fost. De fapt, e pensiunea-n care mă cazez la fiecare final de
poveste. I-aș spune clinică, pentru că seamănă cu una, dar nu simt că ies vreodată complet vindecată, așa că aleg să nu-i mai spun nicicum.

E în pustietate.
În acea pustietate în care zgomototele dispar, luminile se sting, umbrele nu au forme și cuvintele se pierd în faptele nefăcute. E o pensiune drăguță și
îngrijită pe dinafară. Pare că se menține fără prea mulți angajați. La recepție nu e niciodată, nimeni, dar cumva intuiești că nici nu e nevoie. Ca fapt
divers, înainte să deschizi ochii, n-a fost nimeni și nici când o să-i închizi, n-o să fie cineva. Pereți albi, ferestre înalte, câteva plante și o mare
tejghea. Deasupra sunt 3 chei. Pensiunea are 3 camere.

Cum știu care-i a mea? Pur și simplu. Pe una scrie “Trecut”, pe una scrie “Prezent” și pe alta,
“Viitor”. În “Trecut” m-am dus prima dată. E o cameră frumoasă, finisată perfect și aranjată cu cele mai plăcute lucruri pe care cred că le-am avut și le-am
pierdut. E frumoasă, dar înșelătoare. Nu-ți prea mai vine să o părăsești pentru că te face să crezi că afară nu e soare, doar ploaie sau nămeți. E genul
acela de cameră pe care o s-o cauți mereu și-n alte case și dacă n-o s-o mai găsești, o să încerci, fără reușită, s-o reproduci identic. Și chiar dacă
mobila-i mai veche și nu ți se mai potrivește, parcă tot în patul ăla mic ți-ai odihni inima, pentru că pare că în alt pat, n-o să mai bată niciodată la
fel. Și cumva așa și e. Ce-a fost nu va mai fi și nu mai contează, ce este-i important, dar nu se mai mulează.

În “Prezent” m-am cazat acum și n-aș vrea
să-l supăr pe Dumnezeu spunând că nu-i ok. Dar parcă nici n-aș vrea să spun că-i bine, doar pentru că știu că se poate mai rău. Stau puțin pe aici, sunt mai
degrabă plecată. Încerc să revin cât pot de des deși mi-e foarte greu să mă odihnesc. În “Prezent” nu-i cea mai reușită vacanță. Patul nu-i la fel de comod
ca-n “Trecut” și nici personalul la fel de atent. Nici decorul nu-i prea așezat. E mai degrabă haos și dezorganizat. Da-i lucru mare c-am reușit s-o achit
și că mi-o permit. În “Viitor” n-am intrat.

Nu-i încă de mine. Aș vrea să trag un ochi, doar ca să văd cum o să fie. Pentru o fărâmă de speranță și-o gură
de viață. Poate acolo-i tot ce-am avut în “Trecut” și nu găsesc în “Prezent”. Cred c-ai fost și tu în pensiunea asta. Pensiunea în care ne-am împrietenit,
ne-am iubit și ne-am despărțit. În “Trecut” ne-am întâlnit, în “Prezent” ne-am despărțit și-n “Viitor” ne-om revedea, după aceeași perdea după care ne-am
ascuns pentru că sentimentele nu-s de ajuns. Ia-ți și tu o vacanță. Alege-ți camera cu grijă, nu fura nimic și nu uita ceva. Nu face reclamații și nu te
supăra. Acceptă-le așa. Nu-s alte camere mai bune și nici mai rele, sunt doar astea. Partea bună-i că poți pierde cheia pentru că orice ușă închisă, poate
fi redeschisă. În “Prezent” eu trag draperia, vreau să mă întind un pic. Poate nu m-o mai deranja gălăgia din “Trecut”. Ne vedem pe aici…când o fi să fie,
dacă o mai fi vreodată.

Nico

I am always where I need to be!