Despre unu’, despre alta..

Buna! Te-am vazut aseara. Erai prapadit in ganduri si scufundat intr-un calm venit, culmea, din toate nesigurantele tale. Cred ca-mi plac. Te-am observat integrat in gramajoara de oameni, si oarecum retras. Te-as fi extras dintr-o mie, cu o singura scanare superficiala. Cred ca te plac. Cred c-as vrea sa te mai vad si mi-ar placea sa-ti doresti acelasi lucru, desi nu stiu ce anume as putea sa  fac ca sa-ti tulbur albastrul limpede din ochi si grimasele serioase. Imi pare rau ca sunt stangace. N-am stiut niciodata sa ma ascund. Rad prea tare, vorbesc prea mult, tremur prea rau, ma simt bolnava si patetica. Mi-e ca te asociez cu o suta de lucruri pe care nu le gandesti, n-ai putea sa le faci si nu-ti sunt pe plac. Dar cumva te potrivesti in fiecare vis marunt in care ma simt mai vie, mai puternica si mai curajoasa. Dintr-un motiv inexplicabil ma simt obligata de mania pe care mi-o da fiecare zi in care nu ma auzi, sa-ti explic de ce sunt prea agitata, prea rusinata, prea insistenta. Permite-mi sa fiu onesta. Lasa-ma sa ma despart de tine purtand aceeasi coroana de lumina si elucidare pe care mi-a pus-o viata in fiecare zi traita departe de mine si de ai mei. Lasa-ma sa-ti explic ca n-as putea niciodata sa ti-o spun mai elegant decat scriind. Ca n-am gasit pe nimeni care sa-mi faca fata cu exaltare si bucurie. Inca nu s-au nascut oamenii care sa jubileze la fiecare gand rostit cu brutalitate si candoare. Nu sunt nebuna, desi mi-ai spus-o de nenumarate ori. Mi-ai spus ca n-am nevoie de artificii si cu toate astea, niciun defect scapat si nicio stangacie naturala nu te-a miscat.  Sunt femeia care face pasi si tu pari barbatul perfect care sa le tina companie. Dar poate ca nici eu n-am stiut sa tac si nici tu n-ai stiut  sa vorbesti, si poate ca niciunul nu s-a vazut pe el, ci doar pe cei care n-am putea fi vreodata. Pentru ca tu nu stii deloc ce nu-ti doresti si eu habar n-am ce-mi doresc atat de tare. Asa ca-ti scriu aici unde se regasesc sute de fete visatoare si sute de baieti rataciti. Sa punem inca o caramida la speranta ca pana la cei buni, cei rai sunt singurii care ne pot antrena si singurii care ne pot invata. Ia-l ca pe un biletel si pastreaza-l ca pe un simbol al faptului ca nu suntem oamenii care iau, ci suntem cei care dau. Noapte buna! Te pup

Nico

I am always where I need to be!