Viitorul imperfect la timpul prezent

Tocmai am realizat ca nu prea spun ‘multumesc”. Sau o spun prea rar. Sau cand o spun, nu o cred. Sau o cred dar deja ma gandesc la urmatorul lucru pe care-l vreau. Nu-s buna la multe lucruri. Traitul in prezent e materia la care raman repetenta zilnic. E o lectie pe care o tocesc fara sa o inteleg. Astazi o recit pe de rost, maine o uit. In momentele de cumpana sunt premianta, in momentele bune esuez lamentabil. Si nu-mi folosesc la nimic parerile de rau asa ca le ignor. Trec peste ca romanul pe langa gunoaie. Nu ma opresc sa indrept, continui sa cred ca data viitoare o s-o fac altfel. Dar stim amandoi ca din greseli nu invata mai nimeni. Unii dintre noi doar intelegem si incercam. Altii ne cocolosim cu orgoliu si aroganta, altii ne inchidem ca regina noptii pe timpul zilei si cei mai multi ramanem blocati intr-un loop ca un CD stricat. Eu inteleg. Incerc. O iau de la capat de fiecare data cand trebuie sa fac asta. Daca s-ar scrrie carti cu fiecare moment in care m-am ridicat de jos, as avea propria mea biblioteca. Stiu ca-I valabil pentru toti. Pentru ca toti ne traim viata ca pe o carte scrisa prost pe care vrem s-o reluam pana cand ajungem la finalul dorit. Ala fericit. Si in finalul ala sa ramanem impreuna pentru totdeauna. Momentul ala in care prieteniile-s la inceput si prindem rasaritul impreuna, cand in ochii celui iubit se citesc doar calitatile si interviul luat are doar perspective de cariera stralucita, implinita mai tarziu.

Tocmai am realizat ca sunt prea preocupata sa realizez ceva ce ACUM nu exista, si ca ACUM se intampla lucruri bune pe care nu mai pot sa le vad.

 

Nico

I am always where I need to be!